Tainică amintire

O tainică amintire rătăceşte năucă
în ora blestemată a blestemului
cînd se mai nasc umbre de lacrimi
pe pînzele albe ale destinului
dăltuind flori-de-nufăr
îngemănate cu flori-de-colţ
încrustate pe sufletul meu
ce plînge după nostalgia fulgilor
şi a zăpezii dintîi.

Atît de mult

Atît de mult am iubit
şi-atît de mult am privit
amintirea iubirii,
încît ochii au început să doară -
să doară pînă la descompunere.
Şi dintre toate aceste fire de praf
ce acoperă verdele primăverii
te vor privi mereu ochii aceia...
pe care surîsul morţii i-a închis cîndva.
Şi inima mea
va dansa peste tot acest univers
pentru că va şti
că din pulberea ce va fi
îţi va putea zîmbi ca unui străin.


Peştera Blestemelor

M-am aşternut ploaie de vară
pe umerii sufletului tău
lăsînd lacrima
să despice ura iubirii
din iubirea urii
de unde scutur toate blestemele
în peştera nemuririi –
ce o acoperă vremea.